Nici macar…

… un cuvant. Azi imi propun sa scriu ceva mai optimist. Deci, daca im propun, nu o sa iasa. Fiind la munca… timp de 2 saptamani, detasat, mai bine povestesc.

Tara: Oltenia

Locatia: Valcea

Mai precis: un ‘mol’ mare… si cu cupola (nu i-am retinut numele)

Ora: 8.30

Intram  noi in ‘mol’ si intreband incoace si incolo aflam unde este cafeneaua, caci asta era de fapt scopul vizitei. Scopul vizitei in Valcea era de fapt pe jumate indeplinit. Eu si cu soferul de la microbuz din dotarea companiei. Lasam microbuzul la reprezentanta in Valcea pentru reparatii. Eu programat la Fiat la orel 10.30 pentru deblocare usi spate la un fiat ducato.

Deci intram noi in mol si urcam la ultimul etaj pentru o cafea si alea, alea.

Ajungem sus, ne servim cafelile. (apropo, de ce in zona se vorbeste mai mult cu “i”? – din misterele dialectelor) Se face ora de plecare. Hai sa hai. Adica sa coboram. PLatim, ne ridicam si… cautam scarili. Nimic, nu tu semn nu tu nimic. Pana la etajul 3 aveau scari rulante de urcat si coborat si de la 3 la 4, doar de urcat.Ne uitam nu vedem nimic. Mai ne miscam un pic.. acuma zic, sa nu ne apucam sa intrebam asa din senin. Vad un semn pe un stalp : Spre Lift.”Taci, ca astia are lift. Ajungem la usa, alt semn: “Sunati de 3 ori pentru a chema liftul” Despre timpul de asteptare nu zicea nimic. Stam ca oltenii la prazul verde si ne holbam 2 minute la el.

Zic, bah tre’ sa ajungem la Fiat ca dupa aia stau toata ziua pe aici. Intrebam o d’nsoara:

– Buna, pe unde putem si noi sa coboram?

– Prin Domo, raspunde vizibil derenjata de la manichiura de la ora 10.00 pe care o facea cu grija.

Ma uit la sofer, el la mine.

Pai s’acum? Hai la domo… Intram in magazin si imediat dupa frigidere gasim si scarili.

Ce ziceti? Asta era tot?!

Noup…

Am coborat glumind noi pe seama oltenilor (fara a fi rautacios, dar sunt …”aparte’ ca si moldovenii si alte regiuni) si cand in parcare ce sa vezi. Ma blocara vreo 2 masini, desi eram parcat ok. Zic, na asta e se mai intampla. Ma duc la paznic il intreb de masinili de acolosha, el zice ca nu stie cand au venit, il intreb unde pot sa dau un anunt ceva la informatii ca nea’ era ditamai molul, el ca nu existe din astea. Una din masini era un S classe negru cu numere de Deuschland… in fata moulului 3-4 bisnitari la alegere, burtosi si cheliosi imbracati armani si reebok.

-Nu va suparati , stit cumva a cui ar putea sa fie masina aia neagra? intreb eu mai normal asa sa nu zica ca am ceva cu ei.

– Ce bah, ne-ai vazut mai negrii si gata crezi ca noi stim sau cum? el revoltat.

– Nu, am crezut ca poate stiti. Soferul cu care eram statea deoparte. Ma duc la el si deja ma gandeam ca ma apuca 12spe si mai vor astia si vreo taxa de parcare.

Scoate ala cu care am vb telefonul si suna:

– Alo, rechinu’, tu esti?- Bah, da si mie numarul lui Paris?

-Alo, Parise?? Hai mah coboara sa deblochezi si tu duba aia de CT.

Vine Parise, mic, negru, cracanat; costum negru in dungi maleta mulata pe burta, lant de nspe carate. Vine la noi:

– Ce sa-i faci, tata? Asa-i parcarea!Mica.

Am plecat… cu urcat pe bordura cu manevre,ca nici nu m-am mai chinuit sa dau de propietarul Loganului , cealalta masina. Oricum, pe drum ne gandeam amandoi la un mare demnitar inca pe analgezice… Vadime… trebuia sa fii primar aici! Revin si cu alte istorisiri…. care sa-mi sustina propozitia.

Advertisements

Leave a comment / Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s