Jurnalul

Asteptam sa vina. Eram singur. Cel putin asa mi se parea, in dimineata aia. Stiam cu se simte aerul proaspat de noiembrie inca prins in parul de ciocolata. Statea in fata mea in banca. In fiecare zi eram aproape de ea, de mirosul ei si ii priveam pielea alba de pe umarul rotund cum e mangaiata de acelasi par moale si catifelat. Era un chin. Dar un chin dulce, atata timp cat era in fata mea. Apoi devenea un chin mai mare si mai dureros, cand stateam singur in camera si priveam tavanul.

Niciodata nu o sa uit rasul pofticios si mana cu care isi arunca parul pana pe banca mea umplandu-mi aerul de mirosul ei. Daca aveam ochii inchisi stiam ca sta langa mine numai dupa miros. Era placut, nu era prea dulce si imi aducea tot timpul aminte de o prajitura cu vanilie si portocala. Poate de aia am ramas obsedat de mirosul de vanilie si tresar cand il simt.

Orele se scurgeau o data cu navele care trageau in portul orasului. Fereastra de la liceu in banca in care stateam avea vederea inspre acelasi port linistit si totusi plin de o forfota nevazuta cum aveam sa descopar mai tarziu. Nu conta daca ploua sau daca era soare, frig sau cald, la adapostul imaginii colegei din fata ma simteam, eu, dar nu ma puteam concentra prea bine la altceva. In schimb, scriam… versuri sau orice imi trecea prin minte… conversam pe biletele rupte din caiete. Adoram cate o ora de sport sau de religie in care se nimerea sa stam impreuna de vorba. Isi alinta capul pe mainile duioase cu barbia pe degetele lungi. Si vorbeam in timp de ochii negri ca doua bobite imi priveau razant cand in ochii cand mainile care scrijeleau pe spatele unui caiet niste linii duioase.

Nu vorbeam lucruri concrete. Ce vom fi cand o sa fim mari si cat succes sau ce cariere vom avea. Era fascinata de filmul cu o secretara desteapta care ajunge sa faca cariera.

Nu o sa inteleg niciodata de ce ne-a dat D-zeu placerea adolescentina de a fi fascinati de formele fetelor tinere pe care nu poti sa le atingi. Cu cat toate aceste forme se fataiau prin fata noastra, a baietilor, cu atat noi deveneam doar niste victime. Si eram printre cele mai mai victime. Nu imi placeau in mod special alte forme. Doar ale ei erau cele care ma atineau ca un magnet lipit pe fier. Puteam sa vorbesc orice sau oricat de atent sa fi fost ca era de ajuns ca vad niste picioare zvelte care se terminau cu 2 forme ferme si rotunde ca o inima de gigant…

Advertisements

Leave a comment / Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s